Un ritual de împăcare cu tine ca să îți dai voie să fii🦋
Workshop psihologic experențial ”Nu știu dacă am voie să fiu supărată pe mama”
Ritualul ”Celor trei chipuri- Nu a fost vina ta”
Profund, online, pentru lucrul cu mama interiorizată
Acest ritual s-a născut dintr-o experienţă personală profundă. Am trăit, ca mulţi alţii, durerea paradoxală de a-mi iubi mama şi, în acelaşi timp, de a fi rănită de ea. Ani la rând am crezut că am avut o relaţie perfectă cu ea. Dar în ultimii ani, mai ales după ce s-a îmbolnăvit grav şi viaţa ne-a pus pe amândouă faţă în faţă cu vulnerabilităţi adânci, am început să văd şi umbrele.
Am realizat că mama mea, femeia pe care am iubit-o enorm, a fost şi ea o fetiţă rănită, abandonată de mama ei, lăsată singură ăn casă la 8 ani timp de o săptămână, nevoită să se maturizeze prea devreme. În loc să-şi vindece rănile, le-a purtat cu ea. Iar când a devenit mamă, a făcut alegeri care m-au durut: a rămas într-o relaţie abuzivă, a pus loialitatea faţă de părinţii ei înaintea protecţiei mele. M-a expus, chiar dacă nu şi-a dorit asta conştient.
Am purtat ani de tăcere. Apoi, într-o zi, i-am spus adevărul. Ea a plâns, dar nu pentru mine – ci pentru ruşinea ei. M-a făcut să mă simt vinovată pentru rana pe care eu o purtam de atâta timp. Nu a fost o reparaţie, ci o rană care s-a adâncit.
O vreme, în mine au trăit două imagini: o mamă bună, caldă, fragilă… şi o femeie care a ştiut să rănească. Şi eu? Eu eram femeia care încerca să le ţină pe amândouă în braţe.
Acest ritual s-a născut din nevoia mea de a vedea toate aceste părți interiorizate- şi de a mă aşeza între ele, cu compasiune. E despre mine. E despre tine. E despre noi.
CINE SUNT EU? Un mic quiz ca să ne cunoaștem
Ghiciți cine sunt dintre aceste variante:
Timp de 90 de minute, vei parcurge o călătorie ghidată în 3 pași, menită să aducă claritate, eliberare și reconectare cu rădăcina ta emoțională: relația cu mama, cu copilul interior și cu femeia care ești azi.
Cele 6 răni pe care le atingem împreună
În acest workshop, nu vorbim despre „mame ideale” sau „tehnici de vindecare rapidă”.
Ne uităm, cu blândețe, la cele 6 răni care se pot ascunde în adâncul relației cu mama — sau în felul în care ai învățat să ai grijă de ceilalți, dar nu de tine.
Le-am numit blocaje din sufletul , pentru că sunt mecanisme adânci, uneori invizibile, care modelează cum simți, cum iubești și cum te abandonezi pe tine.
„Nu e despre a învinui. E despre a înțelege de ce ai învățat să te abandonezi pe tine.”
Un moment de întoarcere spre sine — în liniște, imaginație și prezență.
Te vei conecta cu fetița din tine, cu mama ta copil, și cu femeia de acum.
Un spațiu emoțional profund, unde vei putea spune:
„Vă văd. Vă țin. Nu mai sunteți singure.”
Cu o batistă, apă și cuvinte simple, vom marca acest proces în corp și în prezent.
Ritualul nu e despre „magie”, ci despre concretizarea blândeții.
Un gest mic, dar viu, care spune:
„Îmi dau voie să fiu. Să simt. Să mă aleg.”
BONUS - Un program de 5 zile pe whatsapp, cu misiuni bânde în fiecare zi, ca să te ajute să integrezi ritualul ( valoare 150 lei)
BONUS 2
CADOU Curs Gratuit ”4 provocări ca să vezi dacă poți fi terapeut”
6 cursuri interactive pe email cu tehnici de psihoterapie si dezvoltare personala ca sa descoperi secretele terapiei.
Workshop practic, online pe zoom. 49 lei
©Copyright 2023 Camelia Stavarache. Toate drepturile rezervate.