Tabără autocunoaștere 2025: Pendulul misterios

Tabără autocunoaștere 2025: Pendulul misterios

În tabără, seara avea un miros aparte.
Un amestec de fum rece, iarbă udă și tăceri care nu mai aveau unde să fugă.

Ne adunasem pe podeaua camerei pentru un exercițiu de lucru corporal.
Tapotare blândă, ritmică, pe genunchii unui participant. Un gest simplu. Calmant.

Ea stătea într-un colț. Nu părea diferită de celelalte.
Dar când am început acel ritm, trupul ei s-a încordat brusc. N-a spus nimic, dar tremura ușor, ca frunza care a învățat să nu cadă.

„Sunetul acela… mă sperie.”
Vocea îi era joasă. Fragilă. Mai aproape de copilărie decât de femeie.

Am invitat-o să închidă ochii.
Am condus-o într-o regresie blândă.
Și atunci, imaginea a apărut.

Avea cinci ani. De curând se născuse fratele ei.
Casa era plină de plânsete, biberoane și tăcerile unei mame epuizate.

Într-o zi, fetița i-a spus mamei, cu seriozitatea tragică a copiilor:
„Dacă nu-l duci pe bebe înapoi, îl arunc eu de la balcon.”

Mama n-a răspuns.
Doar a trântit-o pe jos și a început s-o lovească. Fără oprire.
În fundal, pendulul din sufragerie bătea constant:
Tic… tac… tic… tac…

Fiecare bătaie, o lovitură în plus.
Un martor rece care nu și-a schimbat niciodată ritmul.

După bătaie, fetița a fost trimisă să doarmă luni întregi la o vecină.
Nimeni n-a mai pomenit despre acel episod. Nici ea.

Dar corpul… n-a uitat.

A ținut minte sunetul.
Frica.
Izolarea.
Vinovăția.

Acel pendul n-a măsurat timpul.
A măsurat rușinea. Și vina unei fetițe care doar voia să fie văzută.

În seara aceea, în tabără, a închis ochii.
A respirat adânc.
Și a lăsat fetița de atunci să plângă, fără să se scuze.

„Nu mi-am dat seama cât de tare m-a durut că am fost trimisă departe.
Și că nimeni n-a întrebat dacă mi-e frică.”

N-a spus că e o poveste tristă.
Doar a rostit-o. Ca pe un fir care se rupe dintr-un nod prea vechi.

Uneori, o simplă bătaie ritmică trezește ceea ce ai ascuns toată viața.
Uneori, pendulul din sufragerie nu e doar un obiect decorativ.
E o amintire care cere să fie ascultată.

🌿 În august, cercul se deschide din nou.

O nouă ediție a taberei de dezvoltare personală: Vocea critică.
Un spațiu sigur, unde poți veni cu povestea ta – chiar dacă încă nu o știi.
Poate ai nevoie să o lași să iasă la lumină.
Sau doar să o ții în palmă, o clipă, fără să te mai simți vinovată.

Bușteni
🗓️ 16–23 august
Facilitator: Camelia Stavarache
🧘‍♀️ Locuri limitate – înscrierile sunt deschise acum
Rezervă-ți locul aici