De ce se cearta partenerii de cuplu

De ce se cearta partenerii de cuplu

conflicte in cuplu

Conflicte in cuplu sau dragoste cu nabadai?

Este o intrebare pe care ne punem deseori atunci cand observam cupluri in care cearta e la ordinea zilei. Conflictele nu trebuiesc ascunse, ignorate ci abordate direct. Doar asa poate fi gasita o solutie, poate fi asumata o responsabilitate, se poate trasa o limita.

In acest articol von analiza

  • Cauzele conflictelor de cuplu
  • Etape in escaladarea conflictului

Cauzele conflictelor in cuplu

De obicei, conflictele in cuplu sunt produse de asteptarile nerealiste fata de celalalt sau relatie ( trebuie sa fie perfecta). Deoarece predictiile se autoimplinesc, daca gandim in termeni catastrofici ( e groaznic, insuportabil etc) nu dam multe sanse relatiei.  Motivele pentru care apar conflicte  in relatiile de cuplu sunt de doua feluri:

a) Certuri de tipul „paine cu unt”

b) Conflicte in cuplu  pe motive de intimitate

Certurile de tip „paine cu unt” sunt declansate de actiunea si reactiunea fiecarui partener. Adica unul zice ceva si celalalt continua sa spuna altceva, dar in aceeasi directie ostila. De multe ori, motivele sunt marunte, dar tonul cu care se vorbeste este ridicat.

Certurile pe motive de intimitate apar cand un partener are o nevoie emotionala si celalalt recationeaza rational. Sa luam de exemplu, urmatorul caz ipotetic. Ion si Maria merg intr-o vacanta cu mai multi prieteni comuni, dar Ion o ignora complet pe Maria in primele 3 zile, fara sa existe vreun motiv vizibil de conflict. Raceala dintre ei este remarcata si de ceilalti prieteni care incearca sa intervina, dar fara succes. Ulterior, Ion marturiseste ca isi dorea mai multa libertate si nu intelege nevoia Mariei de dependenta. Cand e cu prietenii, el vrea sa bea, sa glumeasca, sa vorbeasca cu ei  si nu sa se preocupe de partenera lui. In fond, cine o impiedica sa socializeze cu ceilalti?  Acasa inteleg sa-i dau atentie, dar si in grup?  Cam asa suna ideile lui Ion.

In schimb, Maria se simte abandonata, nu vrea foarte mult, doar o privire, o mangaiere si poate 2-3 vorbe din cand in cand. Maria  provine dintr-o familie divortata si atunci nevoile ei emotionale sunt destul de mari.  Vrea sa se simta iubita.  Simplificand, Maria vrea mai multa intimitate in relatie, iar Ion mai multa independenta.  Cam asa s-ar putea descrie conflictul pe motive de intimitate.

Etape in escaladarea conflctelor in cuplu

a) Vocea ridicata

b) Ironii

c) Atac la persoana, Jigniri

d) Aruncatul cu obiecte

e) Lovirea

f) Amenintarea cu despartirea

Tonul sau vocea ridicata reprezinta primul semn de iritare sau nervozitate. Persoanele care au avut parinti hipercritici dezvolta un fel de „alergie” la critici, asa ca detecteaza foarte repede un ton ridicat si reactioneaza pe masura.

Ironiile reprezinta o doza in plus de agresivitate adaugata, dar in acelasi timp nu este inca o declaratie de razboi. Cu o ironie, te poti retrage in cazul in care se incing spiritele.

Cand se ajunge deja la jigniri, deja conflictul este intr-o faza destul de avansata. Se spune ca vorbele dor mai mult decat palmele. De multe ori este adevarat.: o vorba sau doua aruncate la nervi pot pune o relatie in pericol, pot afecta grav stima de sine, pot genera nesiguranta si neincredere.

Aruncatul cu obiecte si lovirea, reprezinta  escaladare grava a conflictului care ajunge intr-o zona inspaimantatoare, periculoasa.  Ele sunt expresia pierderii controlului.

Desi la prima vedere, lovirea este cea mai dureroasa si mai grava, in realitate amenintarea cu despartirea doare cel mai mult. In acest caz, vorbim de relatia de atasament care este pusa in pericol. Atasamentul are o baza biologica innascuta si din acest motiv, suferim foarte mult cand ne despartim de o persoana de care ne-am atasat.

Toate aceste etape ale conflictului nu sunt obligatorii si nu neaparat in aceasta ordine. Uneori, intr-un conflict se poate trece direct la amenintarea cu ruperea relatiei, de la primul dezacord. Aceste situatii sunt foarte erodante pentru relatia de cuplu si chiar daca urmeaza o impacare, urmele ” amenintarii” raman multa vreme.  Se ajunge astfel la casniciile compromis
Fa testul psihologic ca sa descoperi CUM IUBESTI

Tipuri de cupluri si procentul de nefericire in relatie

Uneori, persoanele nefericite isi justifica pasivitatea de a ramane intr-o relatie proasta prin faptul ca dragostea nu tine toata viata, asa ca si daca pleci intr-o alta relatie, tot aici vei ajunge. Cu alte cuvinte, cred in teoria ca dragostea tine doar 3 ani.
Dar, haideti sa analizam un studiu suedez din 2005 realizat pe 1500 de cupluri si sa vedem cate tipuri de cupluri exista. Cercetarea  a demonstrat ca degradarea intimitatii in cuplu se realizeaza progresiv si este organizata in urmatoarele etape:
1. Prima etapa este cea a deteriorarii comunicarii, cu dificultatea de a exprima sentimentele si emotiile.
2. In etapa a doua, ajungem sa nu-l mai suportam pe celalalt, sa ne displaca profund felul lui de a fi, caracterul si personalitatea sa.
3. Apar neintelegeri in plan sexual, reducerea sau disparitia intimitatii
4. In aceasta etapa, cei doi ajung sa nu se mai iubeasca.
5. Raceala se accentueaza, culminand deseori cu infidelitatea sau in unele cazuri, cu violenta fizica si verbala.
Cercetatorii au dorit sa stie daca toate cuplurile trec prin aceste etape. Ei si-au dat seama ca 76% dintre cupluri reclama o degradare a intimitatii la un moment dat, dar sunt rare cuplurile care depasesc al doilea stadiu si doar 8% ajung in stadiul al cincilea.

Tipuri de cupluri

S-a descoperit ca exista mai multe tipuri de relatii de cuplu, in functie de fuziune ( nivelul de afinitate si intimitate), repartitia rolurilor in functie de sexe, deschiderea sau inchiderea spre exterior :
1. „Paralela”  -reprezinta 17% dintre cupluri. Este cuplul de casnici care primeste putine vizite, gospodina la cratita si sotul la televizor. Fuziunea dintre parteneri este slaba, nu au multi prieteni ( inchidere in interior), rolurile in familie sunt  traditionale, in functie de sexe.
2. „Tovarasie”- reprezinta 24% dintre cupluri. Au o puternica fuziune, dar si o deschidere spre exterior si o slaba impartire a rolurilor in functie de sexe.
3. „Bastion” ( 16%)- sunt traditionalisti, roluri si relationare puternic traditionale, determinate de sexul partenerului, puternica inchidere, puternica fuziune.
4. „Cocon” (15%) puternica fuziune si puternica inchidere, dar repartizare egalitara a sarcinilor domestice si a rolurilor, in care criteriul „treaba de barbat-treaba de femeie” conteaza foarte putin.
5. „Asociere”- acest stil este cel mai frecvent ( 29%). In cadrul cuplului, partenerii au o slaba fuziune si o slaba inchidere. Cu alte cuvinte, puterea si sarcinile sunt echitabil impartite, rolurile nu sunt aproape deloc traditionale.
Intrebarea care se pune este: care este stilul de  cuplu  in care apar cele mai multe conflicte in cuplu?
Ei bine, oamenii de stiinta au descoperit ca ” medalia” revine cuplurilor in stilul Asociere si Paralela. Urmeaza cuplurile Tovarasie, Bastion si Cocon, cu o intimitate mai putin erodata.

Add Your Comment